You are here
Home > International > Nu o sa iti vina sa crezi cine a oprit virusul WannaCry care face ravagii in toata lumea

Nu o sa iti vina sa crezi cine a oprit virusul WannaCry care face ravagii in toata lumea

Persoana care a reușit să țină piept asaltului la care a fost supuse sistemele informatice de virusul care cere răscumpărare pentru decriptarea datelor – WannaCry – este un tânăr în vârstă de 22 de ani, fără studii de specialitate în domeniul IT, relatează The Telegraph.

Prima soluție efectivă de luptă împotriva virusului WannaCry a fost descoperită accidental de Marcus Hutchins, cunoscut mai degrabă ca Malware Tech, porecla sub care publică în media de socializare.

În funcționarea sa, WannaCry a fost programat ca după ce reușește să infecteze un computer, să inițieze o conexiune cu un server, înregistrat pe un anumit domeniu, de la care primește instrucțiunea de shut-down a sistemului, urmând ca la repornirea acestuia să cripteze fișierele și să ceară răscumpărare pentru cheia care ar permite accesarea lor.

Hutchins a descoperit ascuns în codul virusului numele domeniului serverului pe care trebuia să-l contacteze WannaCry, și, profitând de o mare greșeală a hackerilor, a reușit să-l înregistreze, cu doar 10,69 dolari, înaintea acestora.

Înregistrarea numelui domeniului a permis prevenirea a cel puțin alte câteva mii de atacuri, virusul nemaiprimind de la server comanda prin care încheia procesul de criptare.

În momentul în care @malwaretechblog a înregistrat domeniul era prea târziu pentru a ajuta Europa și Asia, unde foarte multe organizații au fost afectate. Însă a fost de mare ajutor Statelor Unite, unde țintele au avut mai mult timp la dispoziție să își securizeze sistemele înainte să fie infectate.

Hutchins a oprit atacul din prorpiul său dormitor, aflat în casa părinților săi, unde și-a improvizat un hub IT dotat cu calculatoare și servere private.

Tânărul nu are studii universitare, ci a învățat pe cont propriu, iar prietenii lui spun că a avut oferte de angajare, însă că preferă să lucreze singur. Amicii săi îl descriu drept un tip inteligent, talentat și extrem de pasionat de domeniul IT.
mis să blocheze virusul și astfel extinderea atacului a fost oprită.

Ca o recunoaștere a meritelor și cunoștințelor sale, Marcus Hutchins a fost cooptat de Centrul Național pentru Securitate Cibernetică din Marea Britanie.

Din aceeasi categorie

Top
Inline
Inline